„A Pink Room of One’s Own”

Mi-am dorit sa am o fetita.
Fiind insarcinata, o femeie m-a intrebat pe tren in ce luna sunt, apoi a zis ca un fel de urare de bine ca va fi baiat. Colega mea de birou, incercind sa ma gratuleze si binedispune spunea la fel ca o sa am un baietel. Apoi am aflat ca va fi fetita, si oamenii au inceput sa spuna ca e bine si fetita cu un fel de parere de rau mascata.
Ca bebelus in caruciorul ei albastru, fetita mea a fost constant laudata cu: „ce baietel frumos!”
Treptat am aflat ca era din cauza faptului ca nu poarta cercei. Chiar si cand era imbracata in roz cu dantelute, unele persoane ma intrebau daca este fata sau baiat.
Pe terenul de joaca de obicei i se spunea “baietelul”.
Pe la un an jumate, se juca alaturi de o fetita care avea par lung buclat, rochita si cercei. Fetita mea mea avea par scurt blond, un tricou si pantaloni simpli cu tenisi. Parintii fetitei „adevarate” ii tot spuneau sa se joace frumos cu “baietelul”. Nu reactionam din inertie si obisnuinta, pana in momentul in care fetita adevarata a sarutat-o pe fetita mea sub privirile admirative ale familiei ei. “Vai de la varsta asta te dai la baieti...!” a comentat bunica ei intrebind si ce varsta are. Asa am ajuns sa spun ca fetita mea este de fapt fetita si nu baietel. Familia a ramas fara cuvinte si a plecat imediat de la locul de joaca. Acea fetita „adevarata” avea un an si cinci luni dar in mintea bunicii avea deja un viitor premeditat.
Cum a mai crescut, fetita mea a devenit din baietel, baietoasa. Asta pentru faptul ca este un copil activ normal, adica se joaca, alearga, face galagie, se catara, este foarte curioasa, un fel de mica spioana care trebuie sa analizeze lucrurile din jurul ei in cele mai mici detalii. Persoanele din anturajul nostru o judeca deja incercand s-o incadreze in cutiuta stramta si limitata a ceea ce ar trebui sa fie o fetita, adica timida, draguta si obedienta. Pentru a fi considerata o fetita „normala” ea ar trebui sa se uite in oglinda, sa nu faca galagie, sa stea cuminte la locul ei, sa se fardeze si sa ia bijuteriile mamei, sa nu fie rea, sa nu se bata cu baieti...Neincadrindu-se, oamenii o eticheteaza ca baietoasa.
Toate aceste amanunte au efecte profunde asupra modului in care fetita mea se va dezvolta ca identitate distincta. Ea este inconjurata de prejudecati, preconceptii care o vor urmarii dealungul vietii ei. Este cat se poate de dureros sa-mi dau seama ca va fi o lupta constanta pentru a se afirma si a fi corect inteleasa dincolo de ceata preconceptiilor din mintile noastre.


In 1929, Virginia Woolf publica „A Room of One’s Own”, un eseu prin care sugera ca o femeie cu aceleasi talente ca si Shakespeare – si anume sora lui Shakespeare - nu are aceleasi sanse pentru a se realiza ca scriitoare. Concluzia ei era ca, pentru a reusi sa scrie fictiune sau pentru a fi creativa in general, o femeie trebuie sa aiba bani si o camera proprie. In spatele unei usi incuiate femeile ar avea posibilitatea de a medita,de a gandi de unele singure, ar avea curajul de a scrie exact ceea ce gandesc. In spatele usii camerei lor ar fi o insula sigura, destinul predeterminat de femeie ar ramane in afara incaperii.

In perioada in care Woolf scria acest text destinul femeilor era bine stabilit: intretinerea gospodariei, nasterea de copii si ingrijirea lor, ingrijirea membrilor familiei. Perspectiva de educatie si independenta a unei fete era minima. Fetele se casatoreau timpuriu, nu aveau drepturi legale, nu detineau proprietati...O viata anosta si monotona in care, asa cum identitatea femeilor era complet stearsa si distrusa, spatiul lor personal era si el inexistent. Incalcarea normelor ducea inevitabil la judecati aspre, o mama singura devenea denaturata, o gospodina care nu isi facea datoria zilnica era numita lenesa, nedemna etc. Termenii s-au pastrat pana azi. Acum putem vorbi insa de standarde duble.

In zilele noastre, se spune ca femeile si-au castigat toate drepturile. O fetita poate avea o camera a ei, educatia este obligatorie, democratia ne spune ca toti cetatenii sunt egali in drepturi. O femeie poate deveni orice isi doreste, doar vointa sa aibe cum ar spune
sloganul capitalist cel mai potrivit “Just do it!”.

Dupa ninsoare strada este plina de copii care se bat cu zapada dupa ce au iesit de la scoala, doar ca daca te uiti mai bine vezi ca baietii lovesc violent fetele cu bulgari imensi de zapada, sar cate trei pe cate o fetita neputincioasa. Oare ce voi face cand fetita mea va venii batuta de colegii ei de la scoala, in joaca. O fetita poate avea orice in afara de libertatea de a fi in siguranta de la o varsta foarte mica, poate avea orice in afara de libertatea de a se misca in voie pe unde doreste ea, poate avea libertatea sa spuna ce doreste dar in cazul acesta nu este si ascultata daca striga baietilor sa inceteze.

Fetitele si baietii au domeniile de joaca perfect separate ca doua lumi paralele, asa cum in supermarket sunt doua randuri separate de jucarii, un culoar roz si unul kaki. Cel roz pentru fete este ocupat de papusi de toaste dimensiunile si toate obiectele casnice posibile sub forma de jucarie pe cand cel kaki-army pentru baieti este plin de roboti, masinarii de razboi de jucarie, luptatori si super-eroi, jocuri de strategie si de constructie.

Aceste obiecte se muta in camerele personale ale copiilor. Camera de care vorbea Virginia Woolf se umple astfel de obiecte care poarta odata cu ele toate predestinarile adresate femeilor, astfel ca libertatea de a gandi singure este incet inlocuita de libertatea de a gandi in modul sugerat de corporatii, de companiile diverse care produc aceste obiecte. Camera personala in care fetitele ar trebui sa gandeasca pentru ele insele, sa fie creative, este invadata de brand-uri si de obiecte special facute pentru ele. Sunt obiecte de consum, care se adreseaza numai fetelor, conform unor modele inguste. O uriasa echipa de marketing formata din producatori tv, autori, ilustratori etc., concureaza cu parintii asupra dreptului de a le educa fetele si a le spune ce inseamna sa fii fata. Incet si sigur, camera fetitei a devenit roz cu o mare printesa tapetate pe perete, tot roz, si cu un mobilier ce poarta numele de „Fetite alintate”. Parintii nici nu pot sa-si imagineze cat de limitata si normativa este aceasta imagine care le este vanduta. Sablonul aplatizant al oricarei fetite este roz si dragut. Mesajul este ca ele vor fi mai creative, dragute, fericite, puternice daca cumpara miile de produse facute special pentru ele. Ele vor fi cu atat mai fete si la locul lor daca folosesc si sunt inconjurate de aceste obiecte.

Dand o cautare pe Google pentru haine, jucarii sau jocuri pentru fetite, poti descoperi mii de obiecte perfect incadrate in nisa speciala a fetelor, adica roz: printesa, shopping, cantareata, sexy, cool, superficiala. Pana si Lego a inventat un set de cuburi roz, speciale pentru fetite, cu care se construieste un castel. Hainele pentru fete sunt in mare parte incadrabile in categoria de diva fashion de un roz-sclipitor. Pana si hainele sport nu sunt pentru sport ci pentru a fi cat mai aproape de standardul de vedeta sexy - printesa sport.

Modelele sunt putine, de fapt totul se reduce la doua posibilitati: sa accepti sau sa refuzi rozul, adica sa alegi sa fii „feminina” sau sa alegi un stil de viata mai „baietesc”. Fete baietoase sunt in general toate care nu reusesc sa demonstreze ca sunt perfect incadrabile in sablonul limitat de femeie „feminina”.

Perceperea si intelegerea complexitatii trairilor, a experientei, a gandirii, a personalitatii fetelor este puternic diminuata de ideile consumeriste destinate lor. Pentru marketing exista putine categorii de fete si un numar limitat de preocupari: fetita cuminte, care se joaca cu papusi, cu jucarii imitand masini de spalat si aspiratoare, care face curat cu mama, care creste bebelusi de jucarie; pre-adolescenta care devine brusc sexy si aspira sa fie dorita de baieti si vrea sa fie cea mai atragatoare printesa, cea mai sexy vedeta, cu farduri de jucarie, papusi sexualizate, imbracate sumar, care au diferite seturi de haine (haine pentru cumparaturi si haine pentru iesit la petrecere, etc). Nimic despre incurajarea creativitatii, a curiozitatii, a cunoasterii; pentru fetite totul este despre cum sa-si pregateasca corpul pentru a fi afisat lumii barbatilor, despre cum sa fie dragute, frumoase si atractive.

Din adolescenta totul se invarte in jurul dependentei de baieti si de atentia acestora. Printesa are nevoie de un print pentru a fi printesa adevarata, ne invata marketing-ul. Pentru a fi frumoase trebuie sa fie la moda si pentru a fi la moda trebuie sa faca cumparaturi si sa se ingrijesca de silueta lor. Discutiile despre diete, cure de slabire si baieti sunt modul de interactiune intre fete de la o varsta din ce in ce mai mica.

Asa cum imaginea fetelor este din ce in ce mai ingusta, optuza si stupida, identitatea fetelor devine si ea din ce in ce mai comasata in cativa termeni de folosinta generala.

In dictionar femeia este fusta, amanta si sotie iar barbatul este demn, energic, curajos, viguros, matur. In viata de zi cu zi, in ierarhiile sociale, pozitiile de prestigiu sunt cu demnitate ocupate de barbati iar cu isterie de femei. Putinele modele de urmat pentru fete, asa cum sunt prezentate pe piata si in media, impart caracteristicile femeilor in doi poli, femeile bune si femeile rele . Asa sunt si termenii care descriu femeile, doar ca, in mod ciudat, daca faci brainstorming, gasesti mai multi termeni negativi decat pozitivi. Aceste cuvinte au o mare incarcatura subliminala, ele sunt mult mai mult decat ceea ce exprima in mod direct, sunt incarcate cu prejudecatile noastre invatate din cultura traditionalista si din media. Femeie = fatala, vampa, vipera, scorpie, vicleana, infidela, rece, draguta, simpatica, smechera, slaba, silueta, subtirica, obeza, grasa, plinuta, impulsiva, isterica, agresiva, timida, optimista, tacuta, onesta, nevrotica, pesimista, docila, supusa, eleganta, sexy, urata, frumoasa, inteligenta, desteapta, proasta, harnica, lenesa, curata, murdara, seducatoare, frigida, materialista, romantica, pasionala, decenta, obraznica, senzuala, atractiva, tocilara, credincioasa etc.


Nesigurantele femeilor sunt cu succes folosite pentru campanii intregi de marketing. Standarde lor de manipulare intrec orice etica sau morala, campaniile ajung sa formeze consumatori si chiar identitati folosindu-se de incapacitatea copiilor de a distinge intre fantezie si realitate. Fetitele zilelor noastre cred pe buna dreptate ca ele sunt printese roz, frumoase si pure, in asteptarea unor printi care sa le salveze. Insa ele vor intra in lumea reala cu posibilitati mici sa-si dea seama de iluzia care le diminueaza sansele la libertate si demnitate.


Aceasta este lumea in care ne invartim.
Tot ceea ce sunt femeile este un ghem de cuvinte cu mesaje subliminale, pe un fundal brand-uit in roz ...
Aceasta este lumea in care creste fetita mea.


Nita Mocanu